Guvernul Republicii Moldova

BIROUL RELAȚII CU DIASPORA

A A A

Cetățenii din diasporă cu drept de vot sunt invitați să devină funcționari electorali

Comisia Electorală Centrală (CEC) invită cetățenii cu drept de vot ai Republicii Moldova aflați în străinătate să se implice activ în procesul electoral din țară și să devină funcționari electorali.

 

Apelul a fost lansat de către Președintele CEC, Alina Russu, în cadrul Conferinței de totalizare și evaluare a Programului „Alegătorii peste Hotare: Concluzii și recomandări”, al Institutului Republican Internațional din Moldova (IRI), desfășurată pe 3 martie, la Chișinău.

 

Prin lansarea acestei platforme de comunicare și colaborare cu diaspora, CEC își dorește menținerea unui dialog continuu cu cetățenii cu drept de vot ai Republicii Moldova aflați în străinătate și o implicare mai activă a acestora în procesul decizional din țară, în parte ce ține de organizarea și desfășurarea alegerilor.

 

Pentru aceasta, e nevoie de identificarea persoanelor ce și-ar dori să devină membri ai organelor electorale care, împreună cu colegii din cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, să gestioneze și să desfășoare în cele mai bune condiții activitatea birourilor electorale ale secțiilor de votare din străinătate.

 

În acest context, persoanele interesate pot expedia un mesaj la adresa diaspora@cec.md sau pe rețelele de socializare ale CEC, indicând datele sale de contact (telefon, adresa de e-mail), dar și despre țara și orașul de reședință.

 

Ulterior, acestea vor putea fi instruite la distanță prin intermediul platformei e-learning a Centrului de Instruire Continuă în Domeniul Electoral pe lângă CEC.

 

Evenimentul de pe 3 martie s-a încadrat în campania „Alegători de peste hotare”, lansată la inițiativa IRI, în cooperare cu CEC, Biroul Relații cu Diaspora și MAEIE, în luna septembrie 2016, cu scopul de a asigura accesul cetățenilor moldoveni stabiliți peste hotare la informații cu privire la ziua alegerilor, precum şi de a colecta opiniile membrilor diasporei cu privire la procedura de vot peste hotare.

 

Sursa: www.cec.md