Guvernul Republicii Moldova

BIROUL RELAȚII CU DIASPORA

A A A

Cenaclul literar «Cel ce din harul lui împarte copilului cu aripi de carte» la Faro

Published on: Tue, 04/07/2015 - 00:00

Biroul pentru relații cu diaspora a oferit susținere financiară, alături de Ambasada Republicii Moldova în Portugalia și autoritățile locale din Faro, pentru participarea poetului Vasile Romanciuc la ședința ordinară a Cenaclului literar decicat operei scriitorului.

 

Despre evenimentul desfășurat pe data de 4 aprilie 2015, la Faro (Portugalia), ne-a relatat Mariana Danu de la Școala parohială ”Sf. Xenia”, una din persoanele responsabile de organizarea cenaclului: ”Acum nici jumătate de an, cînd am întemeiat cenaclul literar „Vasile Romanciuc”, nu ne gîndeam că va veni o zi, cînd poetul însuşi ne va călca pragul. Uite ca Bunul Dumnezeu așa a rînduit lucrurile, ca familia noastră mare, în ziua de Florii, să fie onorată de prezența oaspetelui atît de drag nouă, maturilor și copiilor, Măria Sa poetul, Vasile Romanciuc. Acest vis a devenit realitate grație efortului depus de Biroul pentru relații cu diaspora, dar și de Ambasada Republicii Moldova în Portugalia și autoritățile locale din Faro.

 

A fost așteptat cu mare nerăbdare de către picii de la școală, care au pregătit o expoziție cu desene pe tema poeziilor scriitorului, o expoziție din modelări după tematica cărții «Țara Canelumea». Au învățat poezii și le-au recitat, s-au cîntat și cîntece pe versurile poetului, interpretate de mămicile acestor minunați copii. Participanții la tabăra DOR Diaspora * Origini * Reveniri în anii 2013-2014 au contribuit și ei la sărbătoare prin recitarea poziei «DORUL_DOR».

 

Pe lîngă prezența oaspetelui nostru principal, ne-am bucurat și de participarea dlui Ambasador Valeriu Turea, altor prieteni veniți din depărtare, din alte asociații, pentru a fi alături de noi, ca de fiecare dată la evenimentele pe care le organizăm: Centrul Cultural «Trei Culori», asociația «Miorița», asociația «Doina».

 

Poetul a venit încărcat cu cadouri pentru copii, niște cărți extraordinare, care ne vor fi de mare folos în activitățile noastre.

 

Sperăm că poetul s-a simțit ca în sînul familiei alături de noi și mai sperăm că intenția noastră de a lăsa UN SEMN pe fața unei zile, în acest secol al vitezei, a fost înțeleasă și apreciată.”