28 martie – 4 aprilie 2017
ACTIVITATEA GUVERNULUI
În perioada 29-31 martie 2017, Prim-ministrul Pavel Filip a efectuat o vizită de lucru în Regatul Belgiei şi în Marele Ducat de Luxemburg unde a avut un șir de întrevederi cu mai mulți oficiali europeni. În cadrul vizitei de lucru a fost prezentată situația actuală privind Acordul de Asociere RM – UE și agenda de reforme a Executivului. Pentru mai multe detalii accesați linkul , pagina web a Guvernului Republicii Moldova și aici.
***
Uniunea Europeană va susține în continuare implementarea programului „PARE 1+1” în Republica Moldova, fiind considerată o componentă foarte puternică de instruire a antreprenorilor privind dezvoltarea unei afaceri, care contribuie la dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii în mediul rural. Detalii aici.
***
Începând cu 1 aprilie curent, circa 710.000 de pensionari vor beneficia de pensii majorate datorită indexării anuale cu 6,8%. Pentru aceasta măsură au fost alocate 670 mln lei: link
ACTIVITATEA BRD:
IMPORTANT! Copiii migranților reîntorși în țară trebuie să fie înscriși la școală din data solicitării. Ministerul Educației a remis pe 3 aprilie organelor locale de specialitate în domeniul învățământului o circulară prin care atenționează despre necesitatea respectării prevederilor Regulamentului de evaluare și notare a rezultatelor școlare, promovarea și absolvirea în învățământul primar și secundar, aprobat prin Ordinul Ministrului nr. 638 din 30 iunie 2016, urmare întrevederii de pe 24 martie 2017 dintre șefa Biroului Relații cu Diaspora (BRD), Olga Coptu și ministra Educației, Corina Fusu. Detalii aici.
***
Biroul relații cu diaspora va elabora Planul de acțiuni privind susținerea reintegrării cetățenilor reîntorși de peste hotare. Scopul acestuia este de a consolida legăturile cu cetăţenii Republicii Moldova plecați peste hotare, asigurarea informării corecte și permanente a cetăţenilor despre situaţia pieţei muncii şi mediatizarea continuă a oportunităţilor de revenire și angajare în țară.
***
Pentru a participa la DOR 2017, copiii care au vârsta cuprinsă între 12-17 ani se vor înregistra online, pe www.dor.md, până pe 25 mai 2017. Pentru mai multe informații despre condițiile de participare, accesați www.dor.md. Vă rugăm să diseminați informația pe Facebook sau alte rețele sociale.
***
Pe 3 aprilie, 2017 Șefa Biroului Relații cu Diaspora, Olga Coptu, a avut o întrevedere cu E.S. Valeria Biagiotti, Ambasadoarea Republicii Italiene în Republica Moldova. În contextul discuțiilor au fost abordate subiecte ce vizează în special cetățenii moldoveni aflați în Italia, reîntoarcerea și reintegrarea acestora în țara de origine.
***
Biroul relații cu diaspora în comun cu Organizația Internațională pentru Migrație, misiunea în Moldova a organizat un curs de instruire în domeniul managementului proiectelor, care s-a desfășurat pe 23, 30 și 31 martie 2017, destinat angajaților BRD și ai Cancelariei de Stat.
ACTIVITATEA DIASPOREI:
Uniunea de prietenie moldo-elenă „Alexandros Ipsilantis” a organizat la Atena, pe 26 martie 2017, un festival intercultural cu obiceiuri și tradiții de primăvară, în colaborare cu atelierul de creații „The Artworkshop” sub egida UNESCO și a primăriei Egaleo din Atena. Detalii găsiți aici și pe pagina evenimentului.
***
Duminică, 2 aprilie 2017, tânărul Liviu Cioran a avut o prestaţie excelentă în ring, la Parma, unde a avut loc marea finală a Campionatului Regional de Box. Campionatul s-a desfăşurat în perioada 31 martie-2 aprilie şi a fost organizat de Federaţia Naţională de Box a Italiei şi Asociaţia „Boxe Parma”. Detalii aici.
***
După ce a trecut înot prin 5 strâmtori ale lumii, sportivul moldovean Ion Lazarenco Tiron se antrenează intens pentru o nouă provocare. Este vorba despre strâmtoarea Tsugaru din Japonia pe care o va parcurge în acest an la sfârșitul lunii iulie.
